December 31, 202200:09:01

361. SUNT UN COLABORATOR AL LUI DUMNEZEU ?

361. SUNT UN COLABORATOR AL LUI DUMNEZEU ? I Podcast I Pasaje Biblice : I Corinteni 3 : 9 I Luca 13 : 1 – 9 I Matei 3 : 8 – 10 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 27 Decembrie 2022 I Mântuirea este prin Har și poate fi definită ca fiind răspunsul omului la chemarea Lui Dumnezeu, dar atât pentru sfințire cât și pentru împlinirea planurilor Lui Dumnezeu pentru viața creștinului este nevoie de conlucrarea omului cu Dumnezeu. În prezentul studiu vom observa ce a consemnat despre acest domeniu apostolul Pavel. În I Corinteni 3 : 9, apostolul Pavel a scris despre el și despre colaboratorii lui acest adevăr : „Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu”. Fiind aproape de sfârșitul anului 2022, la ceas de bilanț trebuie să mă întreb : „Eu sunt un împreună-lucrător cu Dumnezeu ? Sunt un colaborator al Lui Dumnezeu ? În acest an, mi-a vorbit Dumnezeu și mi-a spus ce am de făcut ? Am făcut ce mi-a poruncit Dumnezeu să fac ?” Matematica ar trebui să îmi dea răspunsul la întrebarea : „Câte persoane s-au întors la Dumnezeu prin mine în acest an ?” Prin „împreună-lucrători cu Dumnezeu” apostolul Pavel se referea la sufletele de care se ocupau el, Apolo (a se vedea I Corinteni 3 : 4 – 5) precum și apostolul Petru (a se citi I Corinteni 1 : 12). De ce să folosesc matematica ? Deoarece pot face un calcul simplu pentru a constata câți oameni s-au întors la Dumnezeu prin mine. Și trebuie să fiu realist în concluziile mele. Dacă nici în anul 2022, nici în 2021, nici în 2020 și nici măcar în ultimii zece ani nu știu pe nimeni care să se fi întors prin mine la Dumnezeu trebuie să îmi pun mari semne de întrebare dacă eu lucrez împreună cu Dumnezeu ! Mult prea ușor noi îi analizăm pe alții, le facem diagnoze spirituale etc. uitând că fiecare dintre noi va sta de unul singur în fața Lui Dumnezeu și va avea de dat anumite explicații. Apostolul Pavel le-a scris creștinilor din Roma inițial dar ulterior și tuturor creștinilor din lume : „Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău ? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău ? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiindcă este scris : „Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.” Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu”. (Romani 14 : 10 - 12) Apostolul Pavel a procedat exact ca Domnul Isus. A întors privirea creștinilor din vremea lui de către ceilalți către sine însuși. Cu alte cuvinte el a spus : „Tu te mai preocupa tu atât de mult de unul și de altul ci ocupă-te de tine, deoarece tu vei da socoteală înaintea Lui Dumnezeu pentru modul în care ți-ai trăit viața”. Și am adăuga noi : „Numai gândul la acea zi a judecății când voi sta singur în fața Lui Dumnezeu ar trebui să mă înfioare !” Dar apostolul Pavel în versetele citate mai sus a procedat exact ca Domnul Isus.Și Domnul Isus a întors privirile contemporanilor Lui de la judecarea altora la judecarea personală ! Astăzi vom reda un singur exemplu și anume : Pilda smochinului neroditor În Luca 13 : 1 – 9 scrie că : „În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel ? Eu vă spun : nu ; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim ? Eu vă spun : nu ; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” El a spus şi pilda aceasta : „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului : „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l.

No transcript available.